Dar... eu...

Eram tânăr şi necopt. Şi se întampla acum nouă ani. Amiciţia dintre mine şi cineva precum şi anumite circumstanţe făcuseră în aşa fel încât eu să îi iau fata de acasă dimineaţa pe-ntuneric şi să o însoţesc spre liceu, fata fiind de aceeaşi vârstă cu mine. Asta se întâmpla iarna. Între timp vremea s-a făcut frumoasă, soarele a început să răsară mai devreme şi serviciile mele nu mai erau la fel de necesare. Însă între noi se legase un soi de amiciţie ciudată. Fast forward vreo şase luni şi liceul s-a terminat iar amândoi eram intraţi la facultate. Aş putea spune ceva melodramatic precum "aproape o uitasem" însă nu trecuse atât de mult timp şi în fond nici nu fusese nimic între noi. Nici oficial nici altminteri. Cert e însă ca într-o zi m-a sunat. Voia să ne vedem. După cum am mai zis, eram încă verde şi am acceptat.


Jocul ăsta a durat încă o vreme în care tot ieşeam împreună în oraş la iniţiativa ei, fără să se întâmple nimic până când într-o zi mă sună şi-mi spune că "trebuie să vorbim". Feciorul de mine îşi spune "asta poate fi fie de bine fie de rău". Făcusem o analiză rapidă a situaţiei şi-mi zisesem că din moment ce încă nu se întâmplase nimic între noi, de rău nu avea cum să fie. La urma urmei nu îi poţi da papucii cuiva cu care nu eşti. Aşa că ne vedem. Ne aşezăm la masă şi ma întreabă:


-Tu cum vezi lucrurile între noi?

-...?

-Între noi doi, ce se întâmplă?

-Păi suntem amici, ne vedem prin oraş, stăm de vorbă...

-Ştii, o să te doară dar trebuie să-ţi spun asta, nu e corect. Am prieten. E plecat din ţară însă sunt cu el.

-...

-Nu ai nici o reacţie?

-Păi ce reacţie vrei să am? În fond nu e nimic între noi, nici formal.

-Păi nu ma iubeşti?

-...?

-Păi ies de atâta vreme cu tine în oraş şi-mi zici că nu simţi nimic...

-Păi suntem amici. Iar tu eşti cea care mă scoate în oraş.

-Ştii ceva? Eu cred ca nu ai iubit niciodată pe nimeni.

-...



Şi aia a fost ultima oară când am mai vorbit.